Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Altfel de viziune asupra basmului românesc

        de Dan Ionescu

Laureat al Academiei Române – a obţinut premiul „Vasile Conta” pentru lucrarea de faţă, Fermenţii basmului românesc –, Viorel Mirea dă o definiţie cel puţin interesantă acestei specii literare: „Basmul este temniţa de argint în care stau închise visurile de aur ale nevoii plăcerilor copilăriei noastre de a se imagina matură. Basmul, ca şi filmul, un alt fel de basm, ne face pe toţi eroi prin participarea noastră afectivă la cadrul acţiunii. Fiind doar una imaginativă, desigur, nu putem schimba nimic. Basmul devine astfel etapa neîmplinirii noastre prezente transpusă pe speranţa unei împliniri”.

Cele trei basme abordate de Viorel Mirea (şi pe care le socoteşte vârfuri ale genului) sunt: Prâslea-cel-Voinic şi merele de aur, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, respectiv, Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. Primele două poveşti au fost transmise oral de-a lungul secolelor şi au fost adunate, înregistrate şi publicate de către cel mai influent folclorist al nostru, Petre Ispirescu.

Primul capitol, cu titlu omonim cărţii în sine, este consacrat acestor elemente sau motive recurente care sunt prezente în mai multe basme şi care definesc în mare parte structura şi atmosfera acestora. Printre principalii fermenţi (care sunt parte integrantă a folclorului şi reflectă valorile, credinţele şi miturile unei culturi) se numără: 1. Eroul sau eroina (de obicei, un personaj principal care se confruntă cu diverse încercări şi adversităţi. Eroul este adesea prezentat ca fiind curajos, isteţ şi altruist), 2. Vrăjitoarele şi zânele (personaje cu puteri magice, fie bune, fie malefice, care intervin în viaţa eroului şi adesea îi oferă ajutor sau îi pun la încercare abilităţile), 3. Obiectele magice (elemente precum mărul fermecat, sabia neînvinsă, inelul magic etc., care conferă puteri extraordinare şi contribuie la desfăşurarea povestirii), 4. Călătoriile şi probele (eroul se angajează într-o călătorie plină de obstacole şi încercări, în căutarea unui obiect, a unei soluţii sau pentru a-şi atinge un scop), 5. Finalul moralizator (de cele mai multe ori, basmele româneşti au un final fericit sau moralizator, în care binele triumfă asupra răului şi eroii sunt recompensaţi pentru faptele lor bune).

Al doilea capitol este despre rolul Calului năzdrăvan în poveştile noastre, cu precădere în cele trei menţionate mai sus. Astfel, calul năzdrăvan din Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte nu este doar un simplu animal, ci un personaj vital în desfăşurarea acţiunii, aducând o notă de magie şi înţelepciune în aventura eroului nostru: „Când calul propune cele două viteze ale sale, Făt-Frumos se sperie, pentru că ritmul şi rapiditatea unei astfel de oferte cognitive nu mai corespunde nivelului său de prelucrare şi procesare a datelor şi a stimulilor exteriori, care e mult mai lent”; în plus, Făt-Frumos nu este pregătit a se deplasa cu acea vitez㠄în stare pură, a teleportării, care este la îndemâna fiinţelor divine, nicidecum la cheremul nostru al oamenilor, fie ei şi fii de împăraţi”.

Despre Axele imperiale, toposurile şi subteran în basmul românesc – titlul următoarei secţiuni a cărţii, aflăm, între altele – referitor la Povestea lui Harap-Alb, de pildă: „Avem cel puţin 4 împărăţii sau chiar 5. Hai să le vedem! Prima, cea a împăratului Alb, apoi împărăţia lui Verde împărat, care nu e vecină cu a lui frate-său, deci între ei trebuie să mai fie cel puţin o împărăţie plină de pustietăţi, prin care bântuie şi rătăceşte Harap-Alb, şi cea a lui Roş împărat ca fiind cea de-a patra, dacă între ea şi cea a împăratului Verde nu mai este alta sau altele”.

Poveştii lui Harap-Alb (care, în viziunea lui Noica, viziune însuşită şi de Viorel Mirea, este mai mult decât un basm: este un roman de aventuri) îi sunt atribuite încă două capitole: Centrul, actanţii şi curtea medievală şi Tristeţea şi suferinţele lui Harap-Alb.

În Inter alia, denumirea următoarei diviziuni a cărţii, sunt analizate şi alte basme româneşti, din perspectivă biblică (sarea este folosită ca parabolă de către Iisus), dar şi pornind de la semantica unor expresii populare, precum: „a pune sare pe rană”. În Rebelis et hostes. Voinicul Prâslea şi mărul cel de aur, se constată, între altele: nu putem lega basmul lui Petre Ispirescu, prin furtul merelor, de „un război asemeni cel al Troiei, plecat tot de la nişte mere, nici de mâncarea mărului din Rai”, fiindc㠄mărul din basmul lui Prâslea se fură doar pentru sine”. Ultimele patru capitole converg unui singur basm: Făt-Frumos, Adunare şi risipire în „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, De la arhetipul ca eternitate la contingenţa presiunii psihice în basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, În loc de concluzii şi Oglindă şi oglindit în „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”.

Fermenţii basmului românesc, un studiu amplu, de viziune originală, inspiră alt tip de lectură, îndemnând cititorii să revadă altcumva unele dintre cele mai cunoscute naraţii, ale căror rădăcini sunt adânci în tradiţia şi cultura populară.

© 2007 Revista Ramuri